Sfaturi Duhovniceşti

Rugăciunea în Familie...

Familia este locul unde multi sfinti au pus inceput bun vietii lor; familia este locul unde fiecare copil trebuie sa invete cum sa traiasca in Adevar, discernand clar binele de rau; familia este locul unde fiecare dintre noi ne simtim acasa, deschizandu-ne fara teama inima si gandurile, spre insanatosire si intarire.

Batranii obisnuiau sa spunca ca "familia care se roaga impreuna, ramane impreuna". Rugaciunea savarsita in familie se bazeaza pe iubirea dintre parinti si copii, precum si pe iubirea acestora pentru Dumnezeu. Rugaciunea parintilor pentru copiii lor incepe inca de la zamislirea lor, in pantecele mamei, continuand mai apoi toata viata. De asemenea, odata nascuti si crescuti, copiii sunt datori sa se roage pentru parintii lor toata viata. Copiii sunt darul lui Dumnezeu pentru parinti, iar parintii sunt darul lui Dumnezeu pentru copii.

Parintii vor constitui intotdeuna un model pentru copii, drept pentru care, de cele mai multe ori, copiii vor urma faptelor parintilor lor intr-un mod firesc. Intr-o familie crestina, atat parintii, cat si copiii, se bucura cu adevarat, numai ducand o viata duhovniceasca, fiecare slujind din toata inima celorlalti. Doar asa se poate birui mandria, egoismul si celelalte patimi dezbinatoare. Pentru aceasta insa, este nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, fara de care nu putem face nimic.

Sederea impreuna a mai multor persoane, in acelasi loc, pe termen lung, poate naste adesea neintelegeri, nici o patima nemaiputand ramane tainuita. Pentru aceasta, rugaciunea fiecarei persoane din familie, precum si rugaciunea in comun a intregii familii, sunt singurele cai prin care casa poate ramane un loc odihnitor si intaritor sufleteste pentru fiecare membru al familiei.

Rugăciunea în comun, în familia creştină

Rugaciunea este modul de viata al crestinilor, indiferent de varsta si de profesie, de timp si de loc. Fiecare crestin se roaga dupa puterile sale, in camara inimii lui, insa se roaga si impreuna cu ceilalti, in cadrul sfintelor slujbe si in familie. Cat priveste rugaciunea in comn savarsita in familie, pentru aceasta este nevoie de o randuiala simpla, stabilita de comun acord. Astfel, in functie de masura duhovniceasca a tuturor celor din casa, intru sfatuirea parintelui duhovnic, parintii stabilesc o randuiala de rugaciune in comun odihnitoare, iar nu anevoioasa si aspra.

Pentru a ne aseza la rugaciune, avem nevoie ca mintea si inima noastra sa nu fie imprastiate. Pentru aceasta, mai inainte de a ne aseza la rugaciune, trebuie sa indeplinim urmatoarele lucruri: sa oprim televizorul, radioul, internetul si telefonul; sa citim din Sfanta Scriptura si din alte carti duhovnicesti, individual sau impreuna cu familia; sa povestim, in chip pedagogic, unele fapte traite sau auzite in timp; sa ne gandim la viata si la pacatele noastre; sa ne gandim la iubirea lui Dumnezeu; sa ascultam muzica bisericeasca sau, pur si simplu, sa petrecem in tacere, vreme de cateva minute.

Daca in casa este amenajat un colt de rugaciune, este bine ca rugaciunile sa fie savarsite acolo. Aprinderea candelei sau a lumanarii, tamaierea casei si stropirea acesteia cu Aghiasma este o randuiala sanatoasa, aceasta putand fi savarsita cand de un membru al familiei, cand de un altul.

Deoarece dimineata este mai greu a face rugaciunea impreuna, fiecare avand ore diferite de trezire, familia se poate ruga impreuna seara, inainte de culcare. In functie de varsta membrilor familiei, rugaciunea in comun poate fi impartita in doua parti: o parte sa fie savarsita impreuna cu copiii, mai devreme, iar a alta parte sa fie savarsita de cei mai in varsta, mai tarziu.

In privinta duratei rugaciunii savarsite impreuna cu familia, este bine ca aceasta sa nu ajunga epuizanta. Daca rugaciunea in comun apare oarecum incomoda, mai ales la inceput, se cade sa nu o intrerupem, in timp aceasta devenind un factor intaritor al unitatii si al dragostei reciproce. Indiferent de caracteristicile ei, rugaciunea in comun nu are voie sa inlocuiasca rugaciunea individuala a fiecarui membru al familiei.

In timpul rugaciunii in comun, fiecare in taina, sau in timpul rugaciunilor savarsite peste zi, de catre fiecare in parte, se pot rosti rugaciuni precum: rugaciunea parintilor pentru copii; rugaciunea copiilor pentru parinti; rugaciunea sotiei pentru sot si rugaciunea sotului pentru sotie, precum si altele asemenea.

Este de mare folos ca fiecare familie sa aiba intocmit un pomelnic, pe care sa-l citeasca zilnic, fie in mod particular, fie in cadrul rugaciunii savarsite in comun. Pe pomelnic se trec, in ordine, numele urmatorilor: preotii din parohie, parintele duhovnic, nasii, bunicii, parintii, copiii, alte rude si prieteni apropiati, precum si cei adormiti ai familiei. Pomenind zilnic si pe cei adormiti ai nostri, se intareste natural credinta in viata cea vesnica si in comuniunea tuturor in Hristos. Scrierea unui pomelnic al familiei pastreaza si adanceste unitatea de iubire dintre membrii acesteia.

Tot o rugaciune in comun a intregii familii este si mergerea impreuna la biserica, atat duminica, la Sfanta Liturghie, cat si in oricare alta zi, la orice alta slujba. Luarea mesei in familie este si ea un prilej de a ne ruga impreuna cu toti cei dragi ai nostri; rugaciunea savarsita inainte de masa si rugaciunea de multumire, savarsita dupa masa, este un semn vazut al faptului ca Hristos salasluieste impreuna cu familia, la acea masa.

Rugaciunea impreuna cu copiii, in familia crestina

Se cade ca parintii sa nu astepte pana ce copiii vor ajunge adolescenti, pentru a se ruga impreuna, caci acest lucru s-ar asemana astfel cu incercarea de a cultiva un pamant nelucrat vreme indelungata. Inca de mici, copiii pot fi invatati sa citeasca o rugaciune sau un psalm, alaturi de parinti.

Este recomandat ca pe copii sa ii invatam nu numai rugaciunile special compuse pentru ei, ci si rugaciunile comune, precum "Imparate ceresc", "Sfinte Dumnezeule", "Preasfanta Treime", "Tatal nostru...", "Mantuieste, Doamne, poporul Tau" si altele asemenea. Invatarea unor rugaciuni comune sau cantarea impreuna cu copiii a unor cantari bisericesti simple ajuta mult la participarea acestora la sfintele slujbe; cand copilul va auzi la biserica o rugaciune sau o cantare pe care el o stie pe dinafara, el va fi mult mai atent la slujba.

Foarte important este a nu ii forta pe copii sa se roaga, atunci cand acestia au stare de joaca sau nu sunt atenti, mai ales cand sunt inca mici. Pentru aceasta, parintii trebuie sa stie ca "atunci cand copiii nu ii asculta despre Dumnezeu, cu siguranta Dumnezeu ii asculta despre copii".

IERRTAREA NE VINDECĂ

Iertarea implica dragoste si smerenie, dragoste pentru cel care ne-a suparat si smerenie pentru pacatele noastre cele netamaduite. La randul ei, neiertarea aduce cu ea ganduri rele, manie si ura, iar mai apoi, deznadejde si boli psihice.

Faptele sufletesti nu pot ocoli trupul, precum nici faptele trupesti nu pot ocoli sufletul. Asa cum harul lui Dumnezeu, dobandit in urma luptei cu patimile, curateste atat sufletul, cat si trupul, tot asa, pierderea harului lui Dumnezeu, prin neiertare si rautate, intuneca atat mintea, cat si trupul.

Iertarea ne vindeca

In rugaciunea domneasca, insusi Mantuitorul Iisus Hristos ne indeamna sa iertam si sa cerem iertare, precum bine stim: "Si ne iarta noua gresealele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri" (Matei 6, 12). Pornind de la aceasta porunca dumnezeiasca, indraznesc sa spun ca neiertarea, adica tinerea minte a raului si dorinta de razbunare, atrage dupa sine cele mai mare caderi sufletesti si trupesti: mintea se intuneca, inima se impietreste, trupul se imbolnaveste.

Iertarea este semnul cel mai evident al unei inimi iubitoare care Il cunoaste pe Dumnezeu. Iertarea fiind intotdeauna direct proportionala cu iubirea, putem spune: Cine iarta putin, putin iubeste!

Iertarea tuturor "gresitilor nostri" este singura modalitate de a urma lui Hristos in mod real, pe cand neiertarea lor este o boala care omoara lent. Mentinand si intarind suferinte precum mania, ura, dorinta de razbunare, tristetea, deznadejdea si depresiile, consider ca neiertarea "gresitilor" este cauza celor mai multe din rele din viata noastra.

Cuviosul Tadei, staretul de la Manastirea Vitovnita, cunoscand puterea gandurilor asupra vietii omului, afirma: "Cum iti sunt gandurile, asa iti este viata!" Astfel, neiertarea celor care ne-au suparat si tinerea de minte a raului provocat de diavol prin aceia, pot fi vazute drept o agresivitate permanenta fata de cei in cauza, agresivitate interioara care tinteste "otravirea" intregii noastre vieti.

Neiertarea impinge mintea noastra sa primeasca gandurile rele trimise de diavol, sa le considere proprii si sanatoase, iar in cele din urma, sa tanjeasca spre a le exterioriza fata de acela. Astfel, fara a lua aminte la adevaratele cauze, cei care nu iarta ajung sa aibe stari tensionate oridecate ori ajung langa cei care i-au suparat, dar si langa alti semeni. Refuzul de a ierta intuneca mintea sub toate aspectele, cel in cauza nemaiputand sa judece drept relatiile cu semenii.

Iertarea nu anuleaza faptele celor care ne-au suparat, ci le imbraca in iubire, diavolul nemaiputand sa le foloseasca spre a ne arunca ganduri tulburatoare, de manie si de ura. Iertarea, care implica dragoste si smerenie, are in sine o putere tamaduitoare deosebit de mare. Iertand, mintea se lumineaza, fiind curatita de ganduri rele, inima se incalzeste, izvorand mila si pace, iar trupul se intareste, domolind viteza sangelui.

Din pacate, multi sustin ca nu pot ierta sau ca au nevoie de mult timp, iar daca ajung sa ierte, nu pot uita pe cei care i-au suparat. Fiecare iertare cere insa o clipa de smerenie, omul mandru neputand ierta niciodata cu adevarat. Iertarea acordata de cel mandru este una aparenta, savarsita tot cu mandrie, spre a parea bun lui insusi sau celor de langa el.

Iertarea nu depinde de ceilalti, ci numai de noi insine. A spune "voi ierta cand acela isi va da seama ca mi-a gresit si isi va cere iertare" nu inseamna iertare, ci mandrie. Cand Iisus Hristos, Dumnezeu fiind, iar nu om pacatos, a rostit de pe Cruce cuvintele: "Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac!" (Luca 23, 34), oare isi dadusera aceia seama ce au facut si isi cerusera iertare?! Nu, nu si-au cerut iertare, nici atunci, nici astazi.

Iertarea nu ridica pretentii de la celalalt, ci numai de la noi insine: sa nu ramana in noi nici un gand suparator fata de acela. Iertarea, ca miscare buna a inimii si a mintii fata de cel ce ne greseste, este un dar al Duhului Sfant daruit numai acelora care si-l doresc cu adevarat, care il cer de la Dumnezeu si il cauta neincetat. Iertarea implica deci o lupta continua impotriva duhului mandriei si a gandurilor de tinere minte a raului, in vederea cresterii in iubire. Cine iarta putin, putin iubeste!

In concluzie, iertarea ne vindeca sufletul si trupul, pe cand neiertarea ni le imbolnaveste pe amandoua, intunecandu-ne viata. La randul ei, pentru a fi tamaduitoare, iertare trebuie sa izvorasca din inima, fara pretentii de la celalalt si sa fie neincetata.

Cum să ne rugăm...

De cele mai multe ori, viata pe care o traim este diferita de ceea ce marturisim in rugaciune. Spunem de exemplu in rugaciunea Tatal nostru: "Si nu ne duce pe noi in ispita", iar noi nu evitam nicio ocazie de a cadea in ispita. Si pentru acest lucru, rugaciunea noastra este lipsita de putere. Dar in momentul in care stabilim o legatura intre viata si rugaciune, incepem sa simtim prezenta lui Dumnezeu.

Daca am fi cinstiti cu noi insine, am putea observa ca de putine ori, daca nu chiar deloc, ne oprim asupra unor cuvinte din rugaciune si incepem sa meditam asupra lor. Uitam ca rugaciunea transmite un mesaj pe care noi trebuie sa-l intelegem si sa-l asumam in viata noastra.

Dupa Sfintii Parinti nu ajunge sa te rogi, ci trebuie sa devii rugaciune intrupata. Ei ne marturisesc ca asa cum ne este viata, asa ne este si rugaciunea. Cu alte cuvinte, cand ai parte de o viata necurata, ratacesti si in cadrul rugaciunii. Din cauza nelepadarii grijilor si preocuparilor lumesti, devenim incapabili de a trai rugaciunea pe care o rostim. Si pentru ca nu suntem cu luare aminte la rugaciune, ca nu constientizam ca stam de vorba cu Dumnezeu, nu se intampla nimic inlauntrul nostru. Suntem aceiasi de dinainte de rugaciune. Ne ridicam de la rugaciune fara a avea ceva in plus in mintea si inima noastra, iar faptele si gandurile ne raman necurate.

Mitropolitul Antonie de Suroj spune in una din predicile sale ca trebuie sa trasformam toate cuvintele rugaciunii noastre in reguli de viata. El ne indeamna sa traim conform cuvintelor din rugaciuni. Iar daca vom reusi sa facem acest lucru, vom avea parte de o rugaciune vie. Vom ajunge sa-I slujim lui Dumnezeu prin toate: prin fapte, vorbe, ganduri. Ajungem la ceea ce spune Sfantul Apostol Pavel: "Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre marirea lui Dumnezeu sa le faceti" (I Corinteni 10, 31).

Rugaciunea bine placuta lui Dumnezeu nu se rezuma la a sta in fata unei icoane si a rosti cateva rugaciuni. Acestea tin de rugaciune, dar nu sunt dovada rugaciunii adevarate. Sfantul Nichita Stithatul, spune ca "Cel ce a ajuns la adevarata rugaciune si dragoste, acela nu deosebeste lucrurile. Nu-l deosebeste pe cel drept de cel pacatos, ci ii iubeste pe toti la fel si nu-i osandeste, tot asa cum face Dumnezeu, Care face sa rasara soarele si sa ploua si peste cei drepti, si peste cei nedrepti".

Indiferent de starea in care ne aflam, este important sa ne rugam. Chiar exista un indemn in acest sens: "Roaga-te cum poti, ca sa ajungi sa te rogi cum trebuie!", caci a ne ruga tine de voia noastra, dar a ne ruga cu adevarat este lucrarea Duhului. Rugati-va, dar nu-L dati uitarii pe Dumnezeu in restul zilei.